Metode şi intervenţii terapeutice, psihoterapie, consiliere vocaţională
Divorţ, relocare, poate chiar casa de copii…Relaţia cu un părinte care ne-a abandonat în copilărie este destul de greu de remediat. Iată ce putem face dacă ne aflăm într-o astfel de situaţie.
Importanţa ataşamentului
Ataşamentul faţă de părinţi este o legătură vitală pentru creşterea şi dezvoltarea individului, iar lipsa acestuia generează sentimente puternice de insecuritate. Abandonul parental, fie că este vorba de divorţ, relocare sau creşterea în plasament, presupune pierdere.
Aceasta duce în cele mai multe cazuri la sindromul copilului abandonat, o condiţie comportamentală sau psihologică, ce survine în urma abandonului fizic al părintelui sau în urma abandonului emoţional. Acesta din urma presupune că părintele este prezent fizic, dar nu este implicat în creşterea şi educarea copilului.
Copilul de azi, ajunge adultul de mâine, care îşi menţine aceleaşi scheme cognitive, nevoi afective şi sociale, iar astfel, ajungând la maturitate, va dori să reia relaâia cu părintele ce a plecat.
Abordarea sentimentelor în cadrul consilierii psihologice
În cele mai multe experienţe de acest gen, persoana va dezvolta sentimente de culpabilitate, auto-învinovăţindu-se pentru faptul că a fost parăsit de către parinte.
Acest aspect deseori este asociat în viaţa adultă cu tendinţe depresive, anxietate, adicţii, tulburări de somn şi tulburări alimentare.
De asemenea, experienţa aceasta implică şi sentimente de insecuritate şi rusine, care survin în schema cognitivă a abandonului şi în mesajul transmis: „Nu eşti important!”, „Nu eşti iubit!”, generând relaţii sociale precare.
Este esential de înţeles existenţa acestor sentimente în cadrul unor experienţe de relaţionare părinte-copil în care unul sau ambii părinţi îşi neglijează sau părăsesc copilul sau mediul familial.
Tocmai din acest motiv, este indicat ca înainte de a face pasul cel mare, de a contacta părintele şi a relua relaţia, persoana să lucreze într-un cadru specializat cu găndurile şi emoţiile sale, să le înţeleagă şi să le accepte ca fiind parte a experienţei din copilărie.
Până nu este realizat acest pas, durerea emoţională, gândurile de devalorizare şi comportamentele depreciative vor continua să afecteze persoana.
Formarea unor aşteptări realiste cu privire la „reîntalnirea” parintelui
Pe lângă soluționarea rănilor vechi, este extrem de importantă viziunea legată de prezentul și viitorul relației pe care vrem să o reluam. Este indicat ca persoana să își formeze așteptări realiste și să accepte faptul că este posibil ca părintele să nu dorească reluarea relației. De asemenea, deși ar fi preferabil ca relația dintre cei doi să se restabilească și să fie activă, bazată pe comunicare, acest lucru nu depinde numai de cel care iniţiază contactul. Poți face ceea ce depinde de tine în acest sens, însă dacă nu se întâmplă, poți tolera această experiență și te poți bucura de viață mai departe, chiar dacă vă fi mai greu la început. Menținerea unei gândiri sănătoase și raționale în astfel de experiențe încărcate emoțional, este extrem de importantă.
Descărcarea şi normalizarea emoţiilor „neadecvate”
Un alt aspect important ce însoțește necesitatea menținerii unei gândiri critice, este descărcarea emoțională în prealabil, înaintea unui demers de a relua relația cu părintele. Acest aspect poate fi făcut sub forma unei scrisori sau email pe care îl redactează și în care include tot ceea ce simte și a vrut să transmită de-a lungul timpului, fără nici un fel de cenzură. Rămâne la alegerea fiecăruia dacă la final scrisoarea este expediată, înmânată sau nu părintelui în cauza. De asemenea, tot pe plan emoțional este util să existe așteptări legate de prezența unor emoții puternice de furie sau anxietate, nerăbdare sau teamă în cadrul unei relaționări directe cu persoana care la un moment dat a ales să plece. Este necesar de înțeles faptul că emoțiile sunt naturale, orice persoană le deține, și chiar și cele mai puțin acceptate social, cum ar fi furia sau frica, au avut rol în evoluția noastră până în prezent. Ceea ce putem exersa este exprimarea lor într-o manieră asertivă, care ar duce la evitarea conflictelor sau a unei comunicări fără rezultate. Este necesar să învățam să le exprimam astfel încât să ajungem să privim experiențele într-o manieră detașată emoțional.
Medierea relaţiei părinte-copil prin consiliere psihologică
O opțiune benefică în cazul reluării relației cu părintele ce a plecat și în cazul complianței și a dorinței de cooperare din partea ambelor părți, poate fi apelarea la un specialist. Fie că este vorba de consiliere psihologică sau psihoterapie de familie, aceasta contribuie la construirea unei relații sau la optimizarea relației din punctul prezent al reîntâlnirii. Deseori, oamenii au nevoie de suportul și îndrumarea unei persoane neutre și specializată în acest sens, pentru a-și putea transmite cele mai simple gânduri și emoții. De asemenea, un astfel de cadru ar asigura și un confort psihic celor doi, satisfăcând atât nevoia de libertate în exprimare, cât și de securitate afectivă.
Oferirea de compasiune şi iertare
Confruntarea adultului abandonat în copilărie cu părintele se poate finaliza la libera alegere, fie prin reluarea relației și menținerea acesteia, fie prin resemnarea față de situația actuala. Poate nu se va schimba ceva în prezentul celor doi, ci doar se va oferi o concluzie și o finalitate experienței trecute pentru cel care a fost abandonat.
Acceptarea faptului că anumite aspecte de viață sau din relaționarea cu ceilalți nu se pot schimba este realistă. Oferirea de compasiune, înțelegere și iertare față de părintele ce a abandonat, va surveni ca urmare a acceptării propriei situații. Se va accepta faptul că oamenii nu se comportă așa cum ne-am dori de fiecare dată și nu avem puterea de a-i schimba, doar pentru că noi ne dorim acest lucru.
Reluarea unei relații parentale ce a fost întreruptă într-un moment critic al dezvoltării noastre umane, reprezintă un pas important către acceptarea și vindecarea nevoilor afective trecute, ce încă își pun amprenta pe relațiile prezente și viitoare. Ajutorul unui specialist, acceptarea emoțiilor și exprimarea lor, gândirea critica în astfel de situații și comunicarea reprezintă principiile de bază ce pot oferi susținere în inițierea acestui pas.
Sursa originală de publicare a articolului de către autor: Revista Psychologies