Psihologia dezvoltării copilului, creşterea şi educarea acestuia.
Să fii părinte este cu desăvârșire o împlinire, dar în același timp acest rol vine la pachet cu foarte multă responsabilitate asumată nu doar intern, ci și public, în fața situațiilor cotidiene. Pe de-o parte este vorba de nevoile copilului, pe care acesta nu a învățat să și le exprime verbal foarte bine, pe de altă parte este vorba de restul responsabilităților de părinte, nivelul de oboseală, frustrare și răbdare, termenele limită, dorința de a fi un părinte bun și de a reacționa corect, la care se adaugă și presiunea publicului care asistă la situațiile în care copilul țipă în supermarket, plânge fără lacrimi pentru că el vrea o jucărie care nu îi aparține, se tăvălește pe jos și episodul pare că nu se va termina.
Ceea ce am observat din experiența de lucru cu părinții și copiii acestora este că de cele mai multe ori părinții cedează și îi oferă copilului ceea ce își dorește, îi satisfac nevoia imediat, pentru că se simt jenați de situație și în mod special de faptul că situația este publică.
Ce putem înțelege despre accesele de furie la copil?
În primul rând faptul că furia este o emoție normală și firească, pe care o resimt copiii, dar și noi, adulții. În evoluția noastră, furia și agresivitatea ne-au ajutat să reacționăm și să ne apărăm de pericole. Furia la copil este la fel de firească și poate semnala diverse situații și nevoi.
Astfel, copiii comunică foarte multe prin furie, în primul rând pentru că la vârstele mici, în mod special până la vârsta de 4 ani, aceștia nu dispun de un vocabular dezvoltat sau de o exprimare verbală foarte bună. Maniera de a le transmite părinților că le este foame, sete, au dureri fizice se face prin plâns, agitație și furie, iar dacă nevoia le este satisfăcută, aceștia se vor liniști.
O altă situație o reprezintă cea în care resimt pierderea sau separarea (spre exemplu își pierd o jucărie de care s-au atașat sau unul dintre părinți trebuie să meargă la serviciu pe timpul nopții), iar copilul reacționează prin furie, plâns și agresivitate în situația dată.
Nu în ultimul rând, copiii sunt furioși atunci când nu pot tolera faptul că dorințele lor rămân nesatisfăcute (atenție, nu este vorba de nevoi) sau recompensa așteptată este amânată, iar aici ajungem la episodul de care aminteam inițial, în care de cele mai multe ori părinții cedează și le satisfac dorințele copiilor pentru a se liniști. Acest răspuns din partea părintelui este însă ineficient deoarece ceea ce va înțelege copilul este că “dacă țip și plâng destul de tare, voi obține ceea ce vreau” și vor folosi furia ca o monedă de schimb. Practic, ca părinte, ajungi să îi întărești un comportament de acest gen, poate de multe ori fără să conștientizezi direct efectele.
Ce putem face?
Orice lucru învățat poate fi și dezvățat. Este nevoie doar de răbdare și consecvență în metodele de parenting aplicate. În primul rând, este important să vedem care este cauza pentru care copilul se simte furios pentru a ști ce măsuri să luăm și să ținem cont de vârstă și de faptul că furia este mijlocul copilului de a comunica, astfel putem să îl ajutăm să comunice cât mai corect și în cuvinte, nevoile și cauza pentru care se simte furios.
În al doilea rând, copiii învață prin modelare, părinții fiind primele ființe pe care aceștia le observă și le imită, astfel ce putem face este să le oferim un exemplu personal adecvat. Reacțiile furioase ale părinților la furia copilului nu ajută. Este important să îi răspundeți calm, prin ton și gesturi.
Dacă copilul a întâmpinat o pierdere sau o dezamăgire și se simte furios, este important să fie ascultat, înțeles și securizat prin cuvinte calde și gesturi de afecțiune pentru a înțelege faptul că în momente de acest gen poate avea încredere în adulții de lângă el și poate găsi sprijin, iar el, la rândul său, învață să fie empatic, să le acorde celorlalți încredere și sprijin în astfel de situații.
În condițiile în care copilul este furios în locuri publice pentru că nu obține ceea ce își dorește și ripostează zgomotos, cel mai inteligent lucru pe care îl puteți face ca părinte este să îl ignorați. În termeni comportamentali, ignorarea va duce la extincția sau dispariția comportamentului. Nu vă speriați dacă în primă fază va țipa și se va tăvăli pe jos și mai intens decât de obicei, acest episod poartă denumirea de „extinction burst” și apare mai ales dacă până în momentul în care ați început să îi ignorați acest comportament, i-ați oferit copilului ceea ce își dorea sau i-ați satisfăcut dorința doar să se liniștească în public. După această creștere în intensitate a comportamentului „furios”, copilul va observa faptul că efortul depus de el pentru a fi furios nu îi aduce nici un rezultat și va renunța să se mai manifeste astfel. Cheia este să fiți consecvenți și să nu cedați în momentele sensibile și care au loc în public. Eventual îl puteți retrage din spațiul public, spre exemplu puteți să îl scoateți din magazinul în care se află jucăria pentru care plânge, până se liniștește și să îi explicați că veți reveni în magazin când se va liniști.
Nu în ultimul rând, lăudați copilul când s-a liniștit, pentru ca acesta să deprindă mai ușor comportamentele adecvate și specificați-i concret ce anume apreciați la acel comportament.
Nu uitați că oricât de dificil este, părintele este cel care impune limite și ghidează copilul în dezvoltarea sa, iar “personalitatea puternică” lăsată să se exprime liber la copil, în astfel de contexte, este un mit. Părintele poate refuza, iar copilul poate fi furios. Important este ca aceste episoade să fie gestionate astfel încât să asigure o dezvoltare emoțională optimă pentru copil.
Bibliografie selectivă:
Ribeiro, Liddon C. J., Gadaire d., Kelley m.(2015). Clinical and Organizational Applications of Applied Behavior Analysis. Sciencedirect: www.sciencedirect.com/science/article/pii/B9780124202498099901
Graziano(1974). Child Without Tomorrow – Chapter 7-Control of Aggressive and Tantrum Behavior. Sciencedirect: www.sciencedirect.com/science/article/pii/B9780080170855500138
Greene R.(2009). The explosive child: A New Approach for Understanding and Parenting Easily Frustrated, Chronically Infelxible Children-Revised and update. New York: Harper Collins Publishers
Larsen M,, Tentis E.(2003). The art and science of disciplining children. Sciencedirect: www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0031395503000762